„Vom protesta până când…”

orizont-pirdut(sursa foto)

În lume sunt oameni și oameni, Mari și mici, cu probleme și preocupări diverse ori grade diferite de înțelegere asupra acelorași probleme. Nu s-a descoperit încă un altfel de liant care să îi lege pe oameni atât de bine cum îi leagă durerea, dar chiar până și durerea este percepută adeseori în mod diferit de către indivizi, fiind tratată cu multă subiectivitate; mai ales durerea celorlalți în detrimentul durerii lor, iar apoi, de ce să nu recunoaștem, după un timp apare obișnuința ei. Cert este că și bucuria ne leagă, dar nu atât de puternic emoțional ca necazul, pentru în durere trebuie să ne lăsăm inima jos, precum papucii la intrarea în casă.

Există oameni providențiali care pot să unească aceste dureri într-una singură prin niște vorbe de duh, și totuși să le păstreze caracterul privat și acut. O vorbă bună spusă de un prieten în timp de necaz poate schimba sensul necazului, dându-i noi orizonturi. Cartea Proverbelor lui Solomon este plină de ele. Și în cartea lui Iov este vorba tot depre același lucru. Mai precis, prietenii lui Iov au intrat în casa lui ca să îi aline suferința, însă putem spune că nu s-au descălțat la ușă.

Și dacă de la mijlocul lunii noiembrie am început să simțim în parte durerea soților Marius și Ruth Bodnariu pentru răpirea copiilor lor de către Barnevernet, la începutul acestui an am mai aflat și de alte cazuri asemănătoare, precum ar fi cazurile familiei Dumitru și Mihaela Nan sau soților Rădulescu ori drama lui Andi Davidescu, durerea lor începe de voie/de nevoie să facă un top în mintea noastră. „Care o fi cea mai mare?”

Așadar, nu mai este doar o cauză, ci mai multe, iar faptul că ei aparțim mai multor denominații creștine pe cei mai mulți nu ne interesează prea mult, cel puțin la modul declarativ. În realitate, să simți cu adevărat cu un om în durerea lui, mai ales în cazurile de față, împlică niște costuri emoționale, costuri de timp si/sau bani. Toate acestea sunt așezate în priorițăți, chiar dacă nu sunt declarate: prima dată ai noștri- după aia ai lor…

E ușor să dai „like” la o poză sau să scrii un comentariu de îmbărbătare pe o pagină de solidaritate cu aceste familii, însă este mult mai greu ca să te poți deplasa la proteste acolo unde au ele loc, și să o poți face de fiecare dată când ai oportunitatea. La fel de greu este „să te pierzi prin mulțime”, adică să acționezi la fel precum sunt ceilalalți, neieșind în relief cu nimic, ori să taci atunci când nu îți plac prietenii de protest, ca în acest fel să poți acționa în unitate.

Cum se pare că rezolvarea acestor cazuri nu vine deodată (Doamne-ajută dacă ar fi așa!), se ivesc mai multe întrebări:

  1. Ce se va întâmpla dacă și copiii soților Bodnariu le vor fi luați după proces exact cum le-au fost luați copiii soților Nan în procesul desfășurat pe dat de 20-22 ianuarie? Se vor radicaliza oare mesajele și protestele sau unii vor renunța la ele după gluma din armată: „Lutptăm până la unu! -Dom căpitan, da’ la doișpe nu luăm pauză?” Declarativ ori la nivel de „like-uri” e ușor de luptat la același ritm, dar oare câți dintre cei ce participă de obicei la proteste vor mai fi dispuși de a parcurge din nou distanțe mari?
  2. Ce se va întmpla  dacă soții Bodnariu își vor recupera copiii și vor vor avea aceeași soartă ca a soților Nan nevoiți să își vadă copiii doar o dată la patru luni de zile? Nu cumva grosul celor ce protestează se vor domoli? Vor continua lupta evanghelicii nostri cu aceeași turație ca înainte? Vor mai parcurge ei sute de kilometri pentru a ajunge la proteste?
  3. Ce se va întâmpla în viitor dacă vor înapoiați toți copiii românilor ca urmare a unui demers diplomatic, însă copiii din familiile celolate state precum Cehia, Lituania, Rusia etc nu vor fi redați? Mai poate crede cineva că vor mai exista proteste în România sau Diaspora.

 

Mă pun în pielea familiei Nan, oare ce gândesc ei acum? Poate să spuna cineva cu mâna pe inimă că e imposibil ca să se gândească cu teamă dacă nu cumva vor fi abandonați?

Este nevoie de oameni responsabili care să stabilească în mod clar aceste limite, Cât ne putem permite și până unde, pentru ca acestor familii să nu le fie înșelată încrederea. Și mai ales, ar trebui să evităm mesaje de tip „Vom protesta până când…”

I have 6 years 7 months left until I can see my daughter.

ENCOURAGE by cornelilioi

CECILIE AND DAUGHTER

This morning I received this message from Cecilie Bedsvaag, Oslo, Norway. Her story with Barnevernet is speechless and is another proof how this organization works and mostly, why is working that way. Interesting to know, the father of her daughter is also Romanian. Missing her daughter so much and wishing to have a picture with her (everyone said they look alike), she shot individual pictures to have one picture together…..really sad, no words to describe. Even the cat, aware that it can not fully replace a daughter, feels this sadness!!!

„In Norway the children have become property of the local leader of “Barnevernet” who can decide the child’s upbringing at her own discretion. If for some reason she does not like the parents, who can be a single mother, barnevernleder can simply remove the child from the mother under the pretext of “protecting ” the child. Children become virtual slaves and the…

Vezi articol original 243 de cuvinte mai mult

Daniela Maris – Barnevernet sau mic ghid de psihiatrie cu susu’n jos

Felul in care sunt tratati ulterior copiii luati dovedeste tot o abordare intoarsa pe dos a teoriei atasamentului. Intentiei evidente de a rupe atasamentele stabile formate in familiile biologice si de reatasare de alte familii, ca si cum dezlipim un sticker dintr-un loc si il lipim intr-altul, i se spune la Barnevernet “interesul superior al copilului”. Sa luam exemplul copiilor Bodnariu. De ce au fost separati cei cinci frati? Pentru ca se pot “popula” trei noi familii cu ei: cinci timbre pe trei plicuri, nu? De ce au fost grupati copiii mai mari doi cate doi, de varste apropiate, si de ce li s-a dat program diferit de vizitare de catre parinti? Pentru ca atasamentul fata de familia lor biologica este in stadii diferite de formare, in functie de varsta: Eliana si Naomi au deja un atasament stabil (format deja de la 5-6 ani in sus), deci ele au trebuit separate complet de parinti, fara vizitare, fara conversatii telefonice, fara cadouri. Ca urmare, telefoanele de cate 10 minute permise parintilor au fost o mare concesie, facuta doar de dragul autoritatilor romane. Acest lucru nu ar fi trebuit niciodata sa se intample, dar s-a intamplat, gratie implicarii tuturor celor care au iesit in strada, astfel ca s-a aflat ca a existat o scrisoare a fetelor, care a fost impiedicata sa ajunga la parinti, iar una dintre fetite a declarat: “Am crezut ca urmeaza sa muriti”. Ele nu ar fi trebuit niciodata sa afle ca parintii nu sunt morti deloc, ar fi trebuit sa inceapa deja sa isi puna in miscare mecanismele de reatasare la noua familie, conform Barnevernet. Cu cei doi baieti, de 2 si 5 ani, Matei si Ioan, situatia este si mai inumana: la aceasta varsta, teoria atasamentului sustine ca despartirile repetate au efect de “consolidare a doliului”. Ca urmare, mama a fost lasata sa ii vada periodic, ca ei sa dezvolte agresivitate fata de ea, si apoi sa nu mai doreasca sa o vada, pentru ca asa spune teoria ca trebuie sa se intample. Acesta este motivul pentru care unul dintre copii a intrebat: “Chiar a spus tati ca ii este dor de mine?”. Cu cel mic, nu si-au batut prea tare capul, i-au permis cu “generozitate” mamei sa il viziteze de doua ori pe saptamana, fiindca el nici nu va sti ca a avut-o de mama pe Ruth, daca va ramane la Barnevernet. Nu a contat ca au riscat retard in dezvoltare rupandu-l de la sanul mamei, nu a contat nici ca l-au iradiat degeaba cu o tomografie computerizata a intregului organism, desi puteau sa-i faca ecografii neiradiante in diferite zone ale corpului, pentru a vedea daca a fost sau nu agresat

Persona

Bodnariu children

Am urmarit cu multa atentie desfasurarea dramei familiei Bodnariu, inca de la primele informatii aparute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut si eu prin cateva stadii de procesare a realitatii, primul fiind cel de negare. In mintea mea, imaginea aceea idilica a tarilor nordice, superdezvoltate si supercivilizate, a Norvegiei in speta, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscarii a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind inca alaptat la san.

Am trecut la stadiul urmator, cel de informare legata de practicile faimoasei structuri de protectie a copilului numita Barnevernet. In saptamanile ce au urmat au iesit la iveala niste aspecte desprinse parca din Kafka. Tot mai multe situatii documentate, surprinzator de asemanatoare cu a familiei Bodnariu, au aparut pe scena publica. In urma publicarii cercetarilor Mariannei Haslev Skanlånd, in legatura cu cele 69 de motive ale preluarii de catre Barnevernet a copiilor, au inceput…

Vezi articol original 2.245 de cuvinte mai mult

OCTAVIAN D. CURPAȘ – REVOLTĂTOR: Ce „pedepse” primesc norvegienii care violează minore!

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Octavian1Ipocrizie norvegiană!

In Norvegia dacă părintele îi dă o palmă peste fund copilului riscă să i-l ia statul.

Dacă, însă, copila minoră este violată de un infractor sau de un grup de infractori, respectivii primesc pedepse extrem de blânde. Aceasta denotă foarte clar cât de mult le pasă norvegienilor de copii și faptul că în jurul lui Barnevernet nu gravitează grija pentru copii ci este o afacere financiară profitabilă. Confiscarea unui copil dă de lucru unei armate de oameni pentru o perioadă de câțiva ani. 

Vezi articol original 477 de cuvinte mai mult

WordPress și facebook cenzurează articolele împotriva Barnevernet

Trezirea minții

12509501_943577722401028_4482121048567993326_n

Vă rog să vă întețiți acțiunile împotriva acestui sistem diabolic Barnevernet. Dacă ar fi totul curat ne-ar lăsa să comunicăm liber dar ne cenzurează la sânge. Vă rog să dați share la acest anunț!

Chris Prunean:

Friends, there is a fight behind the scenes in social media. Someone is not happy we are protesting against Barnevernet.

Delight in Truth’s profile got spammed on WordPress. DIT comments are heading straight to spam on new blogs. DIT opened a complaint with WordPress, and they acknowledged it. When pressed for details they said: we are „not able to elaborate.”

Rodi Avram runs RodiAgnusDei blog (up to 40,000 views per day) and she has been banned from posting to facebook groups where she was invited by admins. Her profile has been temporarily restricted just like Prodocens Media’s profile. What do they have in common? Anti-Barnavernet activism.

Despite this, we are making progress. This…

Vezi articol original 12 cuvinte mai mult