„Vom protesta până când…”

orizont-pirdut(sursa foto)

În lume sunt oameni și oameni, Mari și mici, cu probleme și preocupări diverse ori grade diferite de înțelegere asupra acelorași probleme. Nu s-a descoperit încă un altfel de liant care să îi lege pe oameni atât de bine cum îi leagă durerea, dar chiar până și durerea este percepută adeseori în mod diferit de către indivizi, fiind tratată cu multă subiectivitate; mai ales durerea celorlalți în detrimentul durerii lor, iar apoi, de ce să nu recunoaștem, după un timp apare obișnuința ei. Cert este că și bucuria ne leagă, dar nu atât de puternic emoțional ca necazul, pentru în durere trebuie să ne lăsăm inima jos, precum papucii la intrarea în casă.

Există oameni providențiali care pot să unească aceste dureri într-una singură prin niște vorbe de duh, și totuși să le păstreze caracterul privat și acut. O vorbă bună spusă de un prieten în timp de necaz poate schimba sensul necazului, dându-i noi orizonturi. Cartea Proverbelor lui Solomon este plină de ele. Și în cartea lui Iov este vorba tot depre același lucru. Mai precis, prietenii lui Iov au intrat în casa lui ca să îi aline suferința, însă putem spune că nu s-au descălțat la ușă.

Și dacă de la mijlocul lunii noiembrie am început să simțim în parte durerea soților Marius și Ruth Bodnariu pentru răpirea copiilor lor de către Barnevernet, la începutul acestui an am mai aflat și de alte cazuri asemănătoare, precum ar fi cazurile familiei Dumitru și Mihaela Nan sau soților Rădulescu ori drama lui Andi Davidescu, durerea lor începe de voie/de nevoie să facă un top în mintea noastră. „Care o fi cea mai mare?”

Așadar, nu mai este doar o cauză, ci mai multe, iar faptul că ei aparțim mai multor denominații creștine pe cei mai mulți nu ne interesează prea mult, cel puțin la modul declarativ. În realitate, să simți cu adevărat cu un om în durerea lui, mai ales în cazurile de față, împlică niște costuri emoționale, costuri de timp si/sau bani. Toate acestea sunt așezate în priorițăți, chiar dacă nu sunt declarate: prima dată ai noștri- după aia ai lor…

E ușor să dai „like” la o poză sau să scrii un comentariu de îmbărbătare pe o pagină de solidaritate cu aceste familii, însă este mult mai greu ca să te poți deplasa la proteste acolo unde au ele loc, și să o poți face de fiecare dată când ai oportunitatea. La fel de greu este „să te pierzi prin mulțime”, adică să acționezi la fel precum sunt ceilalalți, neieșind în relief cu nimic, ori să taci atunci când nu îți plac prietenii de protest, ca în acest fel să poți acționa în unitate.

Cum se pare că rezolvarea acestor cazuri nu vine deodată (Doamne-ajută dacă ar fi așa!), se ivesc mai multe întrebări:

  1. Ce se va întâmpla dacă și copiii soților Bodnariu le vor fi luați după proces exact cum le-au fost luați copiii soților Nan în procesul desfășurat pe dat de 20-22 ianuarie? Se vor radicaliza oare mesajele și protestele sau unii vor renunța la ele după gluma din armată: „Lutptăm până la unu! -Dom căpitan, da’ la doișpe nu luăm pauză?” Declarativ ori la nivel de „like-uri” e ușor de luptat la același ritm, dar oare câți dintre cei ce participă de obicei la proteste vor mai fi dispuși de a parcurge din nou distanțe mari?
  2. Ce se va întmpla  dacă soții Bodnariu își vor recupera copiii și vor vor avea aceeași soartă ca a soților Nan nevoiți să își vadă copiii doar o dată la patru luni de zile? Nu cumva grosul celor ce protestează se vor domoli? Vor continua lupta evanghelicii nostri cu aceeași turație ca înainte? Vor mai parcurge ei sute de kilometri pentru a ajunge la proteste?
  3. Ce se va întâmpla în viitor dacă vor înapoiați toți copiii românilor ca urmare a unui demers diplomatic, însă copiii din familiile celolate state precum Cehia, Lituania, Rusia etc nu vor fi redați? Mai poate crede cineva că vor mai exista proteste în România sau Diaspora.

 

Mă pun în pielea familiei Nan, oare ce gândesc ei acum? Poate să spuna cineva cu mâna pe inimă că e imposibil ca să se gândească cu teamă dacă nu cumva vor fi abandonați?

Este nevoie de oameni responsabili care să stabilească în mod clar aceste limite, Cât ne putem permite și până unde, pentru ca acestor familii să nu le fie înșelată încrederea. Și mai ales, ar trebui să evităm mesaje de tip „Vom protesta până când…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s