Cei șase vecini inocenți. -traducere-

 

Erau odată șase țărani ce aveau obiceiul de a se întâlni sâmbătă la poarta casei unuia dintre ei, pentru ca să povestescă noutățile din timpul săptămânii și multe alte lucruri. În acea zi, tema conversației a fost marea.
-Marea! Marea! -a exclamat unul dintre ei în același ton ca și cum ar fi smuls cu versul lui frumusețea mării. Știți ce mi-am dorit toată viața mea? Să văd marea! Să stau la malul ei și să simt mângâierea brizei cu care, se spune, oricine o simte acolo. Nu e extraordinar? Din cauza asta sunt de fiecare dată melancolic, pentru că în viața mea nu văzut niciodată marea.
-Acum dacă mă gândesc, și eu am dorit toată viața ca să admir marea -spuse alt țăran întorcându-și privirea.
-Cum de s-a întâmplat ca să nu îmi amintesc de mare? -se întrebă al treilea țăran, experimentând în același timp în el însuși aceleași dorințe vii de a se regăsi pe malul mării.
Cei trei țărani rămași declarară și ei la fel că nu era posibil ca să mai trăiască nici măcar o oră fără să vadă marea.
-În acest caz -continuă primul țăran- , ce spuneți dacă mâine, duminică, facem o plimbare până la mare?
Acest plan a fost acceptat de toți, și a doua zi dimineață, devreme, cei șase vecini s-au pornit la drum.
Au mers ei timp de mai multe ore, și când începuseră să se gândească că marea se găsea mult mai departe decât ar fi crezut, deodată au văzut un câmp mare și întins, acoperit cu grâu ce se pierdea în orizont. Un vântișor plăcut, ondulând ușor spicele, facea acea intindere cu totul specială, ceva asemănător cu valurile mării.
-Uite marea într-acolo! -strigară țăranii în cor, dând salturi de bucurie și lansându-se în întâmpinarea ei, poate cu intenția de a înota.
Da, s-au „scufundat” în acea mare aurie, dând cu mâinile îm dreapta și-n stânga, făcându-și iluzia că ar inota. Și, cum nu se duceau la fund, s-au convins că erau niște înotători extraordinari.
-Asta este extraordinar! -exclamă unul dintre tăranii nevinovați-. Întotdeauna am crezut că apa de mare era mult mai rece.
Făcându-și iluzie că înotau, au ajuns la un puț foarte adânc, și unul dintre oameni se gândi să spună:
-Mă tem că unul dintre noi a căzut la fund. Hai să ne numărăm, să vedem dacă suntem toți.
Și începu să numere:
-Unu, doi, trei, patru, cinci…- se opri când ajunse la acest număr, exclamând: -Lipsește unu! Cineva a căzut în puț!
În realitate, s-a întâmplat că uitase ca să se numere pe el însuși, din cauza asta i-au ieșit la numărătoare doar cinci persoane.
Se aplecă la gura puțului și strigă impacientat:
-Ești acolo jos, Jacinto?
Toți au ciulit urechile și li se părură că au auzit un „Da!” ca răspuns.
-Trebuie să-l scoatem! -exclamară țăranii- Dacă nu o facem, aventura noastră o să se termine rău.
-Dar, cum? Puțul e foarte profund și nici nu avem barem o coardă nici de unde să o agățăm.
După o lungă discuție, au rezolvat problema așezând un lemn puternic peste gura puțului, și că Vicente, ce era cel mai puternic din grup, rămânând cu mâinile agățat deasupra puțului, prinzându-se cu amândouă mâinile de lemn.
În continuare, altul se prinse de picioarele lui, următorul rămase agățat de picioarele celui de-al doilea, altul se prinse disperat capătul acelui lanț uman, și așa până ce ultimul dintre ei a rămas agățat în interiorul găurii întunecate a puțului.
-Suntem toți? -întrebă Vicente, realizând eforturi mari ca să nu-și desprindă mâinile de pe lemn.
-Da! -răspunse ultimul din lanț.
-Ai putut să-l vezi pe Jacinto?
-Văd doar umbre negre.
-Păi grăbește-te, pentru că mâinile mele nu mai rezistă mult. Mi-a venit o idee ca să îmi refac forțele: țineți voi singuri un moment, în timp ce eu îmi frec un pic mâinile de pantaloni.
Și puternicul de Vicente se desprinse de lemn, și, natural, cei șase țărani căzură pe fundul puțului, ce era plin de apă, și acolo trebuie să fie încă dacă nu cumva a trecut cineva pe acolo ca să-i scoată…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s