Manipulare, manipulare, manipulare

imagesNici nu găsesc cuvinte mai potrivite. Manipularea este arta de a schimba sentimentelor celorlalți în rău ori bine, de cele mai multe ori în rău cu gând de a căpăta foloase materiale ori nemateriale de orice fel punând sentimentele înaintea rațiunii.
Manipularea este ascunderea adevărului complet ori diminuând o parte din el.

Atunci când dorești să știi dacă o persoană te manipulează să te întrebi întotdeauna: ce îmi ascunde? Pentru ca ades ceea ce ascunde cineva este mai important decât ceea ce arată

Am fost manipulați în ura împotriva lui Băsescu la Referendum și înainte de asta de el însuși în a urâ pe toată lumea.
Era Băsescu rău? Era, după cum este și azi. Însă oamenii profită de ura noastră dreaptă și vor să ne transforme în luptători. Aici este manipularea.

Apoi am fost manipulați să votăm USL-ul urând pe ceilalți.
Apoi, mai recent, să ne războim cu NIMENI pe Facebook încercând cu diverse filmulețe și imagini dinainte pregătite să convingem de cât de rău este proiectul Rosia Montană.
A urmat o altă manipulare mai fină a protestatarilor din piață aceea de a ne convinge că ei sunt singurii luptători pentru libertate, dreptate și adevăr. Și să ne convingă că Media nu e de partea lor.
Mă uitam și eu stupefiat cu câtă bucurie își rosteau nemultumirea când spuneau: „Televiziunile nu e cu noi, ele manipulează!!!
Televiziunile, în schimb spuneau și ele la fel, însă pe dos: „Suntem cu voi, nu mai manipulați!!!”

Ieri a fost o altă manipulare pe net și la tv în legătură cu protestele de la Pungești (Vaslui). Vuia internetul și la știri că jandarmii i-au bătut și schingiuit pe protestatari, făcându-se comparație cu răscoala din 1907. M-am uitat și eu la tv prins de febra netului însă nu am văzut decât niște jandarmi ce voiau să scoată dintr-o mlaștină un bătrânel ce era hotărât să intre.

Precizez că sunt împotriva RM și a gazelor de șist nu pentru că sunt bine informat ci pentru că așa vor românii, cei mai mulți, și pentru că în democrație cei mai mulți au dreptate.

Întrebarea legitimă: cum știu dacă sunt manipulat ori dacă manipulez fără să imi dau seama?

Manipulatorul nu are starea sufletească caldă și infierbântată, este mai degrabă rece și dorește și luptă pentru ca ceilalți să o aibă și să fie conduși de ea, de starea sufletească pe care o propagă, pe când predicatorul (cel care este confundat adesea cu manipulatorul) are o stare sufletească plină de pasiune însă face apel la rațiunea celorlați, nicidecum la acțiuni imediate stăpâniți de febra emoției.

Mi-e „milă” de acei ce vor să dovedească ura, fie ea și binemeritată. Să luăm un exemplu: atunci când doi se iubesc, oricare ar fi natura iubirii lor, fie că este considerată potrivită ori nu, această iubire nu poate fi dezlegată prin ură, ci doar printr-o iubire mai mare.

De mult timp Antena3 + o mare parte din oameni = love. Unii prieteni de-ai mei de pe facebook în loc să descopere o iubire mai mare în viața celorlați cum ar fi Iubirea lui Dumnezeu, nu fac altceva decăt să ne arate cât de mare este ura pe care ar trebui să o avem. Fraților, asta nu e manipulare?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s