Fabulă

Se știe că din cele mai vechi timpuri a existat o rivalitate între animalele pădurii. Toate se urau una pe alta, însă îsi vorbeau frumos și cu respect atunci când se întalneau. De la o vreme însă, se zvonise ca Dumnezeu îi dăduse o întelepciune bursucului și o putere nemaiîntalnită între celelalte jivine. Asa a vrut Dumnezeu, de unde sa stiu eu de ce?
Și toate animalele pădurii, fără excepție, au venit la bursuc fără deosebire să-i ceara tot felul de daruri. Fie că voiau mai multă hrană, fie că voiau un trai mai bun si îndelungat, fie că voiau sa fie mai frumoși.
Până și regele animalelor, leul, s-a smerit și el și a așteptat blând și cuminte ca să-i vină rândul. De la un moment, nu știu ce li se năzărise animalelor că toate au început sa ceară ca sa fie cele mai mari, de parcă erau vorbite între ele. Bursucul îi asculta pe toți cu atenție, își așeza din când in când ochelarii cu grijă pe nas și in final le spunea tuturor:
„- Mergi acasă si asteaptă. Tu o sa fii cel mai mare.”

Păi sa vezi acolo veselie, iepurele sărea de bucurie într-un picior, broasca visa deja straie frumoase, rața se vedea deja lebădă. Leul însă, își ascunse bucuria, se bucura doar un pic, era convins ca rivalitatea se va încheia si n-o sa-i mai pună nimeni tronul in pericol. Și asa au trecut toate animalele din pădure prin vizuina bursucului. La urma urmei a venit si corbul, și-a spus scurt păsul că ar vrea să fie mare, a primit acelasi răspuns și a plecat.

Treptat, treptat, veselia celor mai mulți s-a risipit și fiecare a început in schimb să-și facă planuri de cum o sa fie atunci cand vor fi mari. Îsi inchipuiau cum îl vor detrona pe leu, cum vor putea spune în final gaiței „taci”, cum o sa aba in sfârșit hambarele pline.
După un timp însă, animalele s-au cam plictisit de așteptare. Nu vedeau nici o schimbare, viața lor urma acelasi curs și nici una dintre jivine nu era multumită. Au vorbit, s-au înteles si au hotărât sa meargă împreună la casa bursucului. Toți, mai putin corbul.
Acolo fiecare și-a dat drumul la gură:
„- Șarlatanule, mincinosule, ne-ai înselat încrederea, ce fel de speranțe ne-ai dat?”
Bursucul i-a ascultat cu atenție și când s-au mai domolit le-a spus:
„- Cine a crezut cu adevărat ceea ce am spus eu? ” Și toți, ca la un semnal au spus in cor: „- Eu, eu…si eu, si eu!!!”
Atunci bursucul le spuse mai cu reproș:
„- Atunci, de ce v-ați mai facut hambare, de ce ați mai adunat hrană mai mult decât ați fi putut mânca într-o singură zi? Ce nevoie mai aveați de mine?
Cel mai mare a ajuns corbul, el a ascultat cu atenție ceea ce am spus:
„Mergi acasă si așteaptă!”
Corbul e singurul ce a ascultat și a crezut. Nici hambare nu și-a făcut, nici nu s-a făcut mai frumos pentru ziua aceea, nici nu și-a dorit să fie mare doar pentru ca voi sa fiți mici!
El a fost singurul care a vorbit de asta, crezând. A repetat continuu: ” care in limba pădurii înseamna ”
Tot lor, Dumnezeu le-a dat cei mai mulți ani. Pentru niște cuvinte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s